myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 
 

BRAŞOV. Ricardo Caria cântă pentru „Copiii de Cristal”, care deschid porţile asociaţiei

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Asociaţia „Copiii de Cristal” organizează mâine Ziua Porţilor Deschise la  sediul din Strada Aurel Vlaicu, nr. 26 bis. Iniţiativa îşi propune să faciliteze accesul publicului braşovean în universul copiilor, tinerilor şi adulţilor cu dizabilităţi, astfel încât informaţii despre proiectul ARTA cu care aceştia s-au înscris în competiţia „Braşov Heroes” să fie disponibile tuturor. Toţi cei interesaţi cum decurge o zi în Centrul de Evaluare şi Recuperare prin Terapie Specializată pentru Tulburări din Spectrul Autist, Sindrom Down, Sindrom Asperger, ADHD şi alte tulburări asociate vor avea ocazia să fie alături de beneficiarii asociaţiei, care frecventează şedinţele de terapie ocupaţională şi să vadă ce lucruri frumoase ies din mâinile acestora: vaze, suporturi de lumânări, farfurii, diferite obiecte de decor, bijuterii hand-made, lumânări, casete de bijuterii etc.

La acest eveniment vor participa şi Ambasadorii Asociaţiei „Copiii de Cristal” în competiţia „Braşov Heroes”. Carmina Nicolescu, Daniela Guran şi Adrian Gabor vor fi alături de „Copiii de Cristal” pentru a povesti de ce susţin cauza – proiectul ARTA – şi cum oricine poate să devină erou pentru un copil cu autism sau Sindrom Down pe 18 octombrie, ziua în care eroii Braşovului aleargă în cursa cu obstacole a comunităţii. În acelaşi timp, înscrierile în competiţia Braşov Heroes pentru cauza copiilor cu autism continuă AICI. Se mai pot face şi donaţii pentru ca proiectul să strângă suficiente fonduri pentru a fi implementat. „Mulţumim celor 59 de alergători deja înscrişi pe site-ul Braşov Heroes şi celor care au donat pentru cauza noastră”, spun reprezentanţii asociaţiei.

Aceştia au anunţat că la Ziua Porţilor Deschise va participa şi Ricardo Caria, artist portughez stabilit de mulţi ani în România, care în aceeaşi zi, începând cu ora 20.00, va susţine un concert de muzică fado la Sala Patria. Cântăreţul susţine Asociaţia „Copiii de Cristal”, donând o parte din valoarea încasărilor realizate de show-ul său din Braşov către copiii şi tinerii cu autism. Cei care doresc să ia parte la un spectacol de muzică fado unic în România, ajutând în acest fel şi asociaţia, pot achiziţiona două tipuri de bilete la turneul Alma No Fado: de 65 de lei (15 lei vor fi donaţi către asociaţie) şi de 75 de lei (25 de lei vor fi donaţi către asociaţie). Biletele la concertul Alma No Fado se pot cumpăra de pe www.bilete.ro, din oficiile Poştei Române, dar şi de la sediul asociaţiei.  

Iniţiativa Ziua Porţilor Deschise se bucură de sprijinul Fundaţiei Comunitare Braşov, organizatorul evenimentului Braşov Heroes, cursa cu obstacole a comunităţii. Evenimentul are loc pe 18 octombrie, în zona de agrement a Lacului Noua.
Mai multe detalii despre evenimentul Ziua Porţilor Deschise găsiţi aici.

 

Scopul proiectului ARTA, înscris în competiţia Braşov Heroes, este diversificarea serviciilor asociaţiei prin crearea unui program de art-terapie, complementar terapiilor specifice în domeniul autismului, centrat pe dezvoltarea abilităţilor cognitive, emoţionale şi sociale, în vederea recuperării şi integrării sociale a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi. Persoanele cu tulburare de spectru autist (TSA) au mari dificultăţi la nivelul comunicării şi a promovării relaţiilor cu alte persoane. Ele pot avea, de asemenea, dificultăţi de integrare a informaţiei senzoriale, în special vizuală şi tactilă. Astfel, prin activităţile specifice, art-terapia poate fi o foarte bună modalitate de a depăşi anumite probleme senzoriale, fie că e vorba de hipo sau hipersensibilitate. Prin derularea activităţilor proiectului, 50 de beneficiari îşi vor îmbunătăţi abilităţile cognitive şi emoţionale, ceea ce va contribui semnificativ la creşterea independenţei lor şi integrarea în viaţa comunităţii.
Povestea Asociaţiei „Copiii de Cristal” a început în anul 2006, la iniţiativa unui grup de părinţi ai căror copii au fost diagnosticaţi cu autism sau cu alte tulburări asociate.  Asociaţia, precum şi primul Centru de Evaluare şi Recuperare prin Terapie Specializată pentru Tulburări din Spectrul Autist, Sindrom Down, Sindrom Asperger, ADHD şi alte tulburări asociate, au luat naştere din dorinţa şi necesitatea de a le oferi copiilor, tinerilor şi adulţilor cu dizabilităţi din Braşov şansa de a beneficia de servicii de asistenţă şi terapie specializată, servicii care nu sunt oferite de asistenţa publică garantată de statul român. Echipa de terapeuţi a Asociaţiei „Copiii de Cristal” este formată din 10 profesionişti din domeniile psihopedagogie, psihologie clinică şi kinetoterapie. În prezent, asociaţia asistă 73 de beneficiari, cu vârste cuprinse între 2 şi 57 ani. Mulţi dintre aceştia provin din familii cu venituri modeste cărora asociaţia le asigură plata terapiilor prin fondurile atrase prin acţiuni de fundraising.

Citiţi şi:

BRAȘOV. Ricardo Caria aduce un concert în premieră de muzică fado

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Mie, 01 Feb 2023
Euro   Euro   EUR   4.9148   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.5152   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.5638   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.9264   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2417   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3913   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5129   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   126.0400   Scădere
Anunturi MyTEX

Va sta Aristotel Căncescu după gratii (cel puțin) până la finalul anului?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter