Poze
Video
|
|
Dan Gârtofan și Tudor Mârza (Skoda Fabia R5) au terminat pe poziția a treia în Bulgaria Rally, prima etapă a ERT - Balkan Rally Trophy 2019, care a avut loc în jurul orașului Varna. „Giri” a încasat o penalizare de 90 de secunde, care l-a costat trofeul.
„Într-unul din parcurile de service dintre probe am avut o problemă cu fuzeta de la roata stânga față, în sensul că am observat foarte târziu că aveam două prezoane rupte. Am întârziat ieșirea din service cu câteva minute, pentru a schimba fuzeta, astfel că am primit o penalizare de 90 de secunde, ceea ce ne-a anulat șansele la victorie. A fost un raliu foarte frumos, cu probe foarte rapide și tehnice. Am întâlnit tot felul de suprafețe de rulare, de la asfalt denivelat, la asfalt lucios, de ziceai că mergi pe gheață, până la o porțiune de 3 km de pământ, de drum de țară. Am avut și noroc de vreme bună, chiar dacă erau niște amenințări de ploaie. Dacă nu ar fi fost acea penalizare, probabil că am fi avut o șansă mare de a câștiga cursa. Din păcate, probele au fost foarte scurte, astfel că misiunea noastră de a recupera diferența de timp față de primul loc a fost pur și simplu una imposibilă. Ne bucurăm că am reușit să încheiem cursa pe podium. Per total a fost un weekend reușit pentru noi. Am avut un ritm bun, am câștigat și câteva probe și am luat puncte bune în ERT”, a declarat Gârtofan.
Totodată, Andrei Gârtofan a încheiat pe poziția a 5-a la general și pe 2 în ERT 2. „Sunt foarte bucuros de evoluția lui Andrei. Este o performanță importantă și arată că are în față un viitor frumos”, a punctat „Giri”.
![]() |
Euro | EUR | 4.8922 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.4928 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.5612 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.8793 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2384 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.3738 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5013 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 126.1500 |
![]() |