myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 
 

BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Sentință SURPRINZĂTOARE în dosarul Selymes - Tămîrjan! După mai bine de 10 ani...

  • Apreciez !Nu-mi place !-1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Tribunalul Brașov s-a pronunțat astăzi în dosarul penal în care sunt inculpați fostul fotbalist Tibor Selymes, soţia sa, Daniela, şi fostul şef al Serviciului Rutier din cadrul Poliţiei Judeţene Braşov, Claudiu Tămîrjan. Potrivit datelor de pe site-ul instanței, procesul încetează - vezi detalii AICI. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Date despre caz

Inculpații au fost trimiși în judecată în legătură cu un accident rutier cu victime (militari) în care a fost implicat cuplul acum mai bine de 10 ani.

Potrivit anchetatorilor, pe 15 ianuarie 2012, în jurul orelor 6.00, la Timişul de Jos, Tibor Selymes a pierdut controlul autoturismului şi a intrat în coliziune frontală cu o maşină care circula din sens opus, provocând rănirea gravă a celor patru persoane aflate în autovehicul.

Victimele, militari, au suferit răni pentru vindecarea cărora au necesitat între 30 şi 90 de zile de îngrijiri medicale, două dintre ele rămânând cu infirmitate în urma splenectomiei de necesitate.

Mai departe, procurorii susţin că, deşi agenţii rutieri sosiţi la faţa locului au constatat că Selymes se afla la volan în momentul accidentului şi că se afla sub influenţa alcoolului, la intervenţia şefului Serviciului Rutier, anumiţi poliţişti ar fi acționat pentru a-l scăpa de răspunderea penală pe fostul fotbalist. Acelaşi lucru l-ar fi făcut și soția fostului sportiv, care şi-ar fi asumat în mod nereal că se afla la volan, ea fiind, în fapt, pe locul din dreapta şoferului.

Astfel, poliţiştii trimişi în judecată de DNA sunt acuzaţi, printre altele, că nu l-au testat cu aparatul etilotest deîndată, după identificarea la fața locului, pe Tibor Selymes şi că nu l-au împiedicat să părăsească locul accidentului. Totodată, nu au legitimat și notat datele de identificare ale persoanelor găsite la locul faptei, nu au identificat martorii oculari, nu le-au reținut datele de identificare și nu au procedat la interogarea sumară a acestora cu privire la producerea evenimentului, conform anchetatorilor.

Mai mult, procurorii susţin că Selymes ar fi fost „condus de inculpații Tămîrjan Claudiu și Onosă Ionel la sediul poliției pentru a-și reveni din starea de beție. Ulterior, la mai mult de 4 ore de la producerea accidentului, inculpatul Selymes Tibor a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.

„De asemenea, a fost menționat în mod nereal în cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fața locului, faptul că autoturismul implicat în accident a fost condus de către Selymes (fostă Călin) Daniela. Ca urmare, pe numele acesteia s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov un dosar penal, cauză care a fost tergiversată până în luna februarie 2016 (nefiind începută urmărirea penală împotriva unei persoane). Prin aceste demersuri ale inculpaților s-a adus atingere dreptului tuturor persoanelor vătămate în urma accidentului de circulație de a formula plângere prealabilă împotriva adevăratului vinovat, de a beneficia de soluționarea într-un termen rezonabil a acestei plângeri și de a-și dovedi lipsa culpei în producerea accidentului.
În același context a fost obținut un folos necuvenit de către inculpatul Selymes Tibor, căruia nu i s-a întocmit dosar penal și nu i s-a suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice”, scrie în comunicatul remis ieri de DNA.

Cele patru victime s-au constituit părţi civile în dosar, alături de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov în 2017, dar în 2018 a fost returnat procurorilor, ca urmare a unor contestații admise la Curtea Constituțională, apoi a ajuns înapoi la Tribunal. 

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Raoke Kaka
+5 #1 Raoke Kaka 06-09-2022 15:42
Tamirjan trebuie sa putrezeasca in puscarie!
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Ma, 05 Dec 2023
Euro   Euro   EUR   4.9672   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.5844   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7927   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   5.2499   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2568   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3818   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5397   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   130.7500   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter